După cum stiți deja, în cabinetul Make-up Cafe ne place frumusețea naturală dar mai ales frumusețea sănătoasă.
Am ales tehnica „Dry & Combi” pentru MANICHIURĂ, deoarece ne aflăm în zona de RECUPERARE și INTREȚINERE sănătoasă, non-invazivă, chiar dacă vorbim de manichiură clasică, semipermanentă sau construcție cu gel.
De ce ne place manichiura „Dry & Combi”?
Pentru că pe lânga aspectul impecabil la final al unghiilor, reușim să vindecăm cuticulele care “înfloresc” după numai o săptamană de la efectuarea manichiurii (atunci când cuticulele sunt tăiate incorect), să vindecăm colțurile dacă acestea există, precum și aducerea patului unghial în zona de siguranță și sănătate.
Modalitatea de tăiere a unghiilor este foarte importantă, astfel încât să prevenim formarea colțurilor. În cazul în care acestea sunt deja formate, există o tehnică specială de vindecare a lor și de “îndrumare” a creșterii unghiilor, astfel încât să prevenim formarea acestora, atât de dureroase și cu aspect neplăcut.
Tehnica de aplicare a lacului pe unghii este una specială, lacul se aplică ferm, cu atenție la detalii prin folosirea unei pensule foarte subțiri care reușește să pătrundă până și în cel mai mic unghi al patului unghial.
Toate acestea sunt posibile atât prin tehnica de lucru de ultimă generație folosită, gradul înalt de pregătire al tehnicienilor noștri precum și cu ajutorul produsele folosite.
În ce constă concret tehnica de lucru?
Cât ține manichiura realizată în cabinetul Make-up Cafe?
Manichiura clasică ține pâna la 10 zile, manichiura semipermanentă și cea cu construcție de gel ține până la 1 lună.
Ce tipuri de manichiură sunt disponibile în cabinetul Make-up Cafe si cât durează procedurile?
• Manichiură clasică – 60 min.
• Manichiură semipermanentă cu APEX – 90 min.
• Manichiură cu construcție gel – 150 min.
• Întreținere manichiură construcție gel – 120 min.
Recomandările specialistului nostru, pentru mâini sănătoase și îngrijite!
Pentru MANICHIURĂ, recomandăm folosirea unui serum pentru cuticule de 2 ori pe săptamană pentru hidratare dar și o cremă nutritivă pentru mâini, folosită cu rigurozitate înainte de culcare, în fiecare seară.
Pentru programări online, aici!